miercuri, 11 februarie 2009

Iulia PAŞCANU

Toate drepturile de autor asupra acestor imagini aparţin Iuliei PAŞCANU

Pe Iulia PAŞCANU am cunoscut-o acum un an, la întâlnirile Atelierului de Fotografia. De atunci i-am remarcat dragostea pentru fotografie şi tenacitatea de a se autodepăşi. Lucrând DOAR pe film Iulia se" încăpăţânează" să ne demonstreze, de fiecare dată când acceptă să ne arate imaginile sale, că deja are un cuvânt de spus în Fotografie. Fiind limitată la cele 36 de cadre ale filmului, Iulia nu poate să fotografieze uitând degetul pe declanşator ca noi, digitaliştii. De aceea s-a obişnuit să fie selectivă atunci când "vânează". Să încerce a surprinde doar "esenţa", Clipa la care sufletul ei vibrează şi pe care, sensibilitatea îi dă puterea să o surprindă, de cele mai multe ori, în momentul ei de graţie. Încă nu are o tehnică perfectă. Din păcate este condiţionată de starea în care primeşte filmele developate şi de scanările, de cele mai multe ori făcută în bătaie de joc, pe care le asigură minilaboratoarele din Iaşi. Dar ştie, atât cât îi trebuie la nivelul actual, să proceseze imaginile în Photoshop. Mai ştie să discearnă, de cele mai multe ori, ce imagini rămân color şi care se vor transforma în alb-negru. Şi asta este mare lucru. Dintre imaginile pe care le-a prezentat luni, 9 februarie, la Cafeneaua cu Pixeli am ales să vă arăt "Reflexiile". Imagini fotografiate pe, sau prin geam, imaginile "închipuite" prin combinarea a două negative. Aceste Compoziţii-Eseu sunt imaginile în care excelează Iulia. Drumul ei de urmat în fotografie. Mintea ei combinativă, ochiul mereu atent la ce se va întâmpla peste o fracţiune de secundă, sufletul sensibil la scurgerea timpului privit prin vizorul aparatului de fotografiat o vor ajuta să evolueze. Mai rămâne doar să vadă foarte multă fotografie bună pentru a-şi forma şi o cultură a imaginii adecvată. Să încerce a îmblânzi cât mai mult programele de prelucrare şi, de ce nu, să facă pasul de la Film la Digital.

Iulia PAŞCANU, un Fotograf care se recomandă prin imaginile sale şi pe care Noul Atelier de Fotografie vi-l prezintă ca pe unul dintre exponenţii valoroşi ai Noului val de Fotografi români.

6 comentarii:

Iulia Pascanu spunea...

Multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase... si pentru tot sprijinul pe care ni-l acordati.

Lavana spunea...

Felicitari,Iulia!!!!!!!!!!!

Adriana spunea...

eheee... asa da! o alta abordare a ideii imagine! imi place, desi nu cred ca as aborda fotografia in felul acesta vreodata! poate nici nu as fi in stare!

bune!
bravo!

alexandru toma spunea...

Felicitari Iulia!

Alecsandra Raluca spunea...

Superbe fotografii, in special a 3-a este foarte reusita! Te admir ca faci numai pe film fotografii!

anca spunea...

da, au si atmosfera si un stil propriu, nu stiu daca e cazul sa ma mai mir:-)
nu-mi ramine decit sa ma bucur ca existati si ca ne aratati ceea ce ne scapa pentru ca ni s-a tocit spiritul de observatie, sau pentru ca ne-a coplesit banalul vietii cotidiene, sau pentru ca sintem prea grabiti, sau pentru ca, pur si simplu, nu avem talentul sa le vedem.
bravo!