miercuri, 25 februarie 2009

(Sebastian BUJOR)

(Toate drepturile asupra acestor imagini aparţin lui Sebastian BUJOR)

Întâlnirile noastre de la Cafeneaua cu Pixeli au un scop bine definit: să reuşim, împreună, să ne dăm seama, în momentul în care prezentăm un Portofoliu, "unde suntem"... Ce şi cât am făcut bun, (sau rău), în munca noastră fotografică într-o anumită perioadă de creaţie. Este o "şansă" pe care ne-o acordăm la fiecare dintre discuţiile săptămânale pe care le avem. A rata această şansă, a-i da, cu bună ştiinţă, cu piciorul, sau a încerca să o "fentăm" şmechereşte mi se pare o lipsă de respect faţă de colegii care îşi rup două ore din timpul lor ca să vină să ne vadă fotografiile, sperând ca la finalul timpului petrecut împreună să plece acasă cu ceva nou văzut, învăţat, asimilat, lămurit!...
Am fost cu toţii, cei prezenţi la Cafeneaua de pe 23 februarie, de acord că Sebastian BUJOR a prezentat un Portofoliu unitar, împărţit în două categorii de imagini: Şcoala şi Peisaje. L-am aplaudat la final... Dar: http://blog.360.yahoo.com/blog-FLMMh1QzaKO2ThPuS8CC
dacă faceţi clik pe link şi aveţi curiozitatea să răsfoiţi blogul personal al d-lui BUJOR veţi găsi acolo 36 din cele 40 de imagini prezentate. Toate postate pe parcursul a aproximativ doi ani şi majoritatea cu comentarii ale domnilor Dinu Lazăr, Mark Shermann sau Mihai Cantea.
Ce a câştigat Sebastian BUJOR de la întâlnirea noastră? NIMIC, din păcate. Îi urmăresc traseul fotografic de peste doi ani. La început am avut discuţii aprofundate despre Fotografie. Se pare că nu au ajutat!...
A spune că, la ora actuală, Sebastian BUJOR este un Fotograf BUN, ar însemna să vă mint. A afirma contrariul, ar fi, de asemenea, o minciună. Habar nu am dacă a mai făcut fotografie în ultima vreme, dacă a evoluat şi cum este această evoluţie. Sper ca la o întâlnire viitoare să vină cu imagini noi, pe care nu le-a "rodat" anterior. Sunt sigur că va avea numai de câştigat... (cele patru imagini postate sunt cele care nu se regăsesc pe blog)

4 comentarii:

Iulia Pascanu spunea...

Daca e sa fiu sincera, 95% din pozele pe care le-am prezentat eu la Cafeneaua cu Pixeli se regasesc si pe blogul meu personal.

Anonim spunea...

Imi plac lucrarile lui Sebastian. Poate unele nu sunt focalizate sau sunt prelucrate prea excesiv. Sa speram ca va fi un feedback pozitiv prezentarea/comentariile de la cafenea si ne va impresiona cu lucrari noi cat de curand.
Iulia A.

Anonim spunea...

Multumesc pentru aprecieri.

Din spirit de colegialitate si amicitie am sa trec cu vederea ca prezentarea facuta pe blogul atelierului ar putea fi una tendentioasa.
Nu am avut niciodata pretentia unei titulaturi de BUN fotograf nici nu-mi amintesc sa fi sugerat vreodata prin viu grai sau in spatiul virtual ca as fi. De fapt nici nu as dori (deocamdata) tocmai pentru a nu ajunge la o autosuficienta care sa-mi stopeze atat ravnita evolutie.
In alta ordine de idei trebuia sa se specifice ca portofoliul e musai sa faca obiectul unor incercari fotografice nemaivazute pana la momentul respectiv.
Bag de seama,cu invatare,(daca tot am ceva de invatat), ca portofoliul prezentat se rezuma, in mod valabil, doar la cele 4fotografii afisate. Restul de 36 au fost expirate mai mult sau mai putin de comentariile celor trei domni stimabili de pe blogul personal.
Asa ca in spiritul unei evolutii constante si pozitive d.p.d.v fotografic am sa lucrez la un NOU portofoliu cu speranta ca va vedea lumina zilei si "in prima auditie" in cadrul atelierului. Sper cu aceasta ocazie ca mi se vor identifica cu precizie coordonatele din vastul areal fotografic.

Sebastian Bujor

noulatelierdefotografie spunea...

Sebastian,

încă o dată: nimeni nu are nimic cu nimeni. Doar fiecare are de învăţat de la celălalt!...
Imaginile care ne-au fost comentate în decursul a doi ani, trebuie să le uităm. Un fotograf nu stă doar în 40 de imagini. Trebuie să le confruntăm pe cele noi. Să vedem ce este bine şi ce este rău. Doar aşa putem progresa. Ai toate atuurile ca să evoluezi. Ochi, cultură fotografică suficientă, un aparat bun... Mai trebuie să aloci timp ieşitului la pozat. Aşa se adună imaginile. Amintirile sunt frumoase, dar nu ne împing înainte!...