Foarte bine văzută această imagine. Excelent "jocul" de linii şi umbre, completat fericit de către cele trei "tulumbe" care ies din zid. La fel şi starea meditativă a "Julietei" aşteptând/visând la un Romeo care nu va veni niciodată. (Faţă de imaginea trimisă am operat cele câteva modificări de perspectivă discutate la Cafenea)!...
Trei imagini bine văzute, variantele color mult mai bune decât cele alb-negru prezentate la Cafenea. (La toate trei am făcut mici modificări de perspectivă. La prima imagine am operat şi la o editare selectivă pentru zona cu persoana din partea dreaptă).
Mult mai bună varianta color, care accentuează cenuşiul apăsător al blocurilor din perioada comunistă care l-au făcut pe copil să fugă de acasă şi să încerce să-şi construiască propriul şi iluzoriul "cuib". Întrucât la varianta color trimisă ulterior discuţiei de la Cafenea s-a tăiat defectuos partea de imagine în care se vedea cerul, tăindu-se din "casa" de carton a copilului, am efectuat această modificare folosind varianta alb-negru avută.
O nouă imagine foarte bine văzută. Am mai eliminat spaţiul inutil (chenar roşu) şi am umblat puţin la claritate, culoare, saturaţie şi contrast (chenar alb).
Casele nebune ale anilor '80. Îmi place tare mult imaginea. La discuţia de la Cafenea nu văzusem încadrarea pe care am făcut-o pentru imaginea de jos. Mai bună varianta color cu un bloc imens, cenuşiu şi neprimitor, după geamurile căruia ghiceşti poveşti triste de viaţă!... Câteva pete de culoare, oare ce poveste pot însăila?...
O altă imagine bine compusă. Un Domn din Germania făcându-şi campanie electorală pe tramvaiele ajunse, între timp, la noi (şi lăsate aşa de cei care le-au pus în circulaţie). Nepăsător la "chinul" Domniei sale, un câine din rasa Ciobănesc-german trece în sens opus... Întâmplare? Poveste de viaţă? Râsu-plânsu?... Toate la un loc... Dublate de un Fotograf aflat la locul şi în momentul potrivit!...Şi prin aceste imagini şi prin cele postate anterior avem "portretul" unui Fotograf viguros. Care reuşeşte să vadă o poveste acolo unde ea se întâmplă. Şi reuşeşte să o fotografieze păstrându-i firul şi pentru noi. Şi Ovidiu DIACONU este un pătimaş al Fotografiei, un om care iese des la pozat cu prietenii, care încearcă, mereu, să înveţe ceva nou. Să se autoperfecţioneze. Are o cultură a imaginii bine pusă la punct, "lecturile" din marii fotografi reuşind să-i dea mobilitatea mişcării în teren. Vede şi Reportajul, dar vede şi partea de Eseu a străzii. Ceea ce este foarte bine. Unde cred că este încă mult de lucru, este la partea de Editare. De a reuşi să găsească cele mai bune variante de prelucrare pentru a scoate tot ce este posibil din imaginea brută. Dar cine dintre noi nu are această problemă? Timpul va fi acela care va lucra, împreună cu el, la eliminarea acestei probleme. Ambiţios cum îl ştiu, Ovidiu DIACONU va reuşi în demersul propus. Mai ales că, Raoul, fiul lui, la opt ani pare că şi-a pus în cap să-şi depăşească părintele. Eu le doresc Lumină lină la amândoi!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu