miercuri, 4 martie 2009

Workshop FOTOGRAFIA URBANĂ - George ROTARU

Imagini bine văzute, cu o prelucrare aleasă fericit. Se impune o mai mare atenţie la încadrare, pentru a se elimina zonele care nu se află în sfera de interes a subiectului.

O imagine pe care au făcut-o majoritatea celor care au participat la Workshop. Aşa cum am discutat la Cafenea, ar fi fost de dorit ori o încadrare mai largă, în aşa fel încât partea de sus a imaginii, dominată de blocuri, să fie vizibilă, ori una pe înalt, pentru a prinde în apă reflexia aceloraşi blocuri. Şi, poate, personajul care trece pe punte să fi fost prins mai în dreapta imaginii, în zona clară a apei, pentru ca reflexia lui să se poată citi. Probabil, aici varianta color ar fi fost mai interesantă.
Chiar dacă între sacoşele celor doi trecători, una cu "Billa" şi cealaltă cu "Metro" şi firma de sus "La covrigul mofturos", s-ar putea însăila o poveste (în încadrarea din chenarul roşu), consider că această imagine nu ar fi trebuit aleasă pentru prezentare. Este una dintre miile de imagini pe care, într-un an de fotografie, trebuie să o dăm la "coş".

Faţă de imaginea de sus (prezentată de George), am îndreptat perspectiva, am făcut prelucrare selectivă pe cele două zone (cea cu maşinile şi aceea cu peretele de piatră şi oamenii), culoare, claritate, strălucire, contrast. Câteva mici retuşuri, care au schimbat total imaginea. Ar fi fost de dorit ca personajele să se afle pe axa celor două linii roşii.

O imagine interesantă, bine văzută, cu un mic retuş de încadrare.

O altă imagine bine văzută. Doar că, un pic cam târziu, când personajul ieşea din cadru. Aici, scrisul, "Fortuna" se lega foarte bine de bastonul în care se sprijinea personajul din balcon. Din păcate, acesta nu se vede în imagine. O fracţiune de secundă în plus care a dus la ratarea unei fotografii care putea fi de referinţă.

Prin imaginile prezentate anterior, prin cele postate aici şi prin cele postate pe blogul personal, George ROTARU se dovedeşte a fi un fotograf sensibil, capabil să vadă combinaţii de elemente cu ajutorul cărora să formeze o imagine. Chiar dacă, pe blogul personal spune că "nu cred ca ma voi obisnui vreodata sa fac ceva bun dupa o tema data...", eu pot afirma contrariul: se poate obişnui foarte uşor, la fel cum se poate obişnui să vizeze cu ochiul drept şi cum se va putea obişnui să poziţioneze aparatul de fotografiat, la fotografierea pe verticală, cu butonul declanşator în sus!...
Trebuie doar să-şi impună aceste lucruri. Din ce am văzut pe linkurile trimise, este un om care caută să ştie cât mai mult despre fotografie. Despre istoria ei şi despre partea ei tehnică. Asta îl va ajuta foarte mult să înţeleagă Fenomenul, în ansamblul lui. Este un împătimit al ieşitului la "vânătoare" de imagini, are suportul tehnic necesar, are voinţă şi, prin imaginile făcute, şi ochi de Fotograf. Mai rămâne să se pună la punct cu perechea "diafragmă-timp de expunere" în situaţiile întâlnite, cu editarea imaginilor, cu îmblânzirea greutăţii aparatului din mână. Acestea vor veni în timp. Sunt sigur că va avea o evoluţie ascendentă!...

(Toate drepturile asupra imaginilor prezentate aparţin lui George ROTARU)

2 comentarii:

Anonim spunea...

hola giorgio, estan buenas las fotos; esa foto donde ese segnor se a quedado dormido me da risa. sigue adelante estan buenas , ciao

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.